Vincent N Roxxy (2016), filme online HD 720p subtitrat în Română

Singuraticul Vincent se întâlneşte în drum spre casă cu o fată punk rocker pe nume Roxxy care a fost scoasă cu forţa din propria maşină şi lovită în mod repetat de un golan. Vincent îi sare în ajutor fetei şi fug împreuna înainte ca poliţia să sostească la faţa locului. Vincent îi propune lui Roxxy să locuiască într-o mică rulotă din spatele fermei sale, însă ea refuză la început. Vincent se duce apoi acasă unde descoperă că fratele său JC şi iubita sa Kate au dat o petrecere.

Din câte se pare, Vincent s-a întors acasă pentru prima oară în ultimii doi ani, el plecând după puţin timp de la moartea mamei lor. JC îi arată lui Vincent un hambar abandonat pe care plănuieşte să îl transforme într-un atelier auto şi ar vrea ca Vincent să-l ajute cu afacerea. Vincent nu e prea convins de idee, dar apoi acceptă să-şi ajute fratele chiar şi aşa. În ziua următoare, neavând unde să stea, Roxxy apare la Vincent şi îi spune că a decis să-i accepte oferta de-a locui în rulota sa.

Iniţial, JC nu e prea confortabil cu ideea de-a o avea pe Roxxy în jurul lor, suspectând că aceasta ar putea fi implicată în anumite probleme şi că i-ar putea atrage şi pe ei în belele. Cu toate acestea, Vincent, Roxxy, JC şi Kate se ataşează tot mai mult unii de alţii şi devin buni prieteni, iar Kate reuşeşte să îi obţină un loc de muncă la barul unde lucrează ea. Fostul iubit al lui Kate, Darryl, începe să producă anumite probleme atunci când îi face avansuri şi îi dă de înţeles că o vrea înapoi.

SERVER 2

SERVER 3

SERVER 4

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

loading...
loading...